De ani e mare și minte n-are.
De care
A învățat carte până la glezne.
Șie
Trecut prin ciur și prin dârmon.
Povestea ăluia:
Moș Ion știe, el să vie să vă spuie.
Că
A fost o dată la moară și de două ori la râșniță.
Și
A învățat alții ce a uitat.
De aceea
Din tigvă amară în zadar iei sămânță.
Că
Nu cine trăiește mult știe multe, ci cine umblă mult învață
multe.
Iar nu,
A lipsit d-acasă doi ani și s-a-ntors cu doi bani.
Că
Fierul care nu să-ntrebuințează ruginește.
Prin urmare și răul rămâne:
Om bătrân și cu minte de copil.
Adică:
Vrabia e totdeauna pui.
Că
Copilul ce vede cu ochii cere.
El este:
Vino, tată, să-ți arăt pe mama.
Și
Mintea lui nu plătește o ceapă degerată.
Că
Pomul dacă-mbătrânește,
Pune-i paie ș-îl pârlește.
Și
Calul bătrân, un maestru
Nu-l poți învăța-n buiestru.
Și
Armăsarul când îmbătrânește
La râșniț-ajunge de râșnește.
Că
Și măgarul e bătrân, dar îl încalecă copiii.
Însă
Lupul când îmbătrânește, toate javrele îl latră.
Că
Valea e tot aia, dar nu e poteca aia.
Și
Dacă la patruzeci n-am putut, la optzeci ce o să poci?!
D-aci-nainte sapa și lopata.
Și
Viață cârpită cu ață.
Că
Vorbește cu dușii după lume.
Totdeauna
Șade, dormitează
Și deștept visează.
Când îl întrebi, îți răspunde:
Curând și degrabă, a treia zi după înfierbințeală.
Căci e
Cu un picior în groapă și cu altul afară.
Și
N-a apucat să-i iasă sufletul ș-îi dă cu "Dumnezeu să-l ierte".
își cheamă singur moartea:
Treci, zi, treci, noapte, apropie-te, moarte.
Dar
Omul cât să-mbătrânească tot cere să mai trăiască.