Pe o vale verde, sub stejari bătrîni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalță discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeții beau vin.
Pentru a lor țară ei pe rînd închin.
Un sol turc ajunge, ș-astfel le vorbește:
— "Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește,
Armele depuneți, primiți a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padișahul viața vouă dăruiește."
Însă popa Stoica astfel îi vorbește:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dînsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Cînd pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur și de trandafir,
Caii peste cîmpuri de turci învelite
Înotau în sînge pînă la copite.
Popa Stoica luptă; mor bravii români,
Însă ca vitejii, cu armele-n mîni.
Pașa zice popei: — "Vino tu la mine,
Armele depune; un viteaz ca tine
E păcat să moară". Popa, cu arma-n mîni,
Moare cum muriră cei trei mii români.