Drum la deal și drum la vale
Îmi fac veacul tot pe cale,
N-am în lume sărbătoare,
Nici n-am partea mea la soare.
Ostenit mereu de ducă,
Noaptea-n codri mă apucă,
Copacilor sunt nălucă.
Sub tufe de clocotel
Zace-un tânăr voinicel
Cu mândruța lângă el.
– Scoală, scoală, măi bărbate,
Nu mai tot zace pe spate,
Că mi-am urât zilele
Mutând căpătâiele
Când la cap, când la picioare,
Când la umbră, când la soare.
– Oh! dragă muierea mea,
Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea.
Boala mea nici că s-a duce
Pân'ce tu nu mi-i aduce
Mură-albastră și amară,
Sloi de gheață-n miez de vară.
– Oh! drăguț bărbatul meu,
Ajuta-ți-ar Dumnezeu!
Eu toți munții am călcat,
Mură-albastră n-am aflat,
Sloi de gheață n-am găsit,
Că pământu-i încălzit.
– Muierușcă din Brașeu!
Mură-albastră-i ochiul tău,
Care mă ucide rău.
Sloi de gheață netopită
E chiar inima-ți răcită
Și de mine deslipită!
- Busuioace, busuioace,
N-ai mai crește, nici te-ai coace!
– Dar de ce să nu mă coc,
Că mă port fetele-n joc?
– Trandafire, n-ai mai fi,
Nici în cale-ai înflori!
– Dar de ce să nu mai fiu,
Că mă poartă lelea viu?
– Tu ești viu, dar eu sunt mort,
Și de-abie-n lume mă port.
– Mergi în horă, saltă-n joc,
S-ai parte de busuioc.
Vin la horă ici în șir,
S-ai parte de trandafir.
Frunză verde de măslină,
Trecui Nistrul, apă lină,
Să vedem pânea de-i bună
Ca și-n țara mea străbună.
Fie dulce ca și mierea.
Mie-mi pare că-i ca fierea.
Când eram la mama fată,
Purtam rochii de bucată,
Dar de când m-am măritat
C-un moscal din cela sat,
Nici n-am fustă de purtat,
Nici papuci de încălțat!
Inima-mi e cu lăcată;
Când aș discuia odată,
Ar cunoaște lumea toată,
Cât amar și cât venin
Bea inima la străin.
Murgule, coamă rotată,
Mai scoate-mă-n deal odată
Să-mi fac ochișorii roată,
Să mă uit la lumea toată.
Veni-ar timpul să vie.
Ca românul iar să-nvie
Și de hoți să mântuiască
Țara lui Ardelenească!
Asta nu-i țară de câni,
Ci e țară de români,
Nu-i pământ de ungureni,
Ci de neaoși pământeni!
Vrăbiuță de pe deal,
Zbori degrabă în Ardeal
Și te-ntoarce de îmi spune
Or vești rele or vești bune.
Du-te, vezi dacă mai sunt
Frați de-ai mei pe-acest pământ,
Sau dacă i-a omorât
Ungureanul cel urât?
De-or fi vii, să mă răpăd
Într-o fugă ca să-i văd,
De-or fi morți, să mi-i răzbun
Cu-o măciucă de alun
Ce-i bună de descântat
Și morții de răzbunat.
Bade, trandafir frumos!
Vrut-ai să te-arăți duios,
Dar te-ai arătat ghimpos
Și din minte nu m-ai scos.
– Vai! leliță din cel sat!
Ce-ai cerut și nu ți-am dat?
Cerut-ai faguri de miere,
Eu ți-am dat buzele mele;
Cerut-ai o viorea,
Ți-am adus inima mea.
– Dacă vrei dragoste-aprinsă,
Adă-mi gură neatinsă,
Și o inimă fecioară
Ca apa de la izvoară.
Sus în vârf de brăduleț
S-a oprit un șoimuleț,
El se uită drept în soare
Tot mișcând din aripioare.
Jos, la trunchiul bradului,
Crește floarea fagului,
Ea de soare se ferește
Și de umbră se lipește.
– Floricică de la munte,
Eu sunt șoim, șoimuț de frunte,
Ieși din umbră din tulpină,
Să-ți văd fața la lumină,
C-a venit până la mine
Miros dulce de la tine.
Cât am pus în gândul meu
Pe-o aripă să te ieu
Și să mi te port prin soare
Păn' te-i face roditoare
Și de mine iubitoare.
– Șoimuleț duios la grai,
Fiecare cu-al său trai.
Tu ai aripi zburătoare
Ca să te înalți la soare,
Eu la umbră, la răcoare,
Am menire-nfloritoare.
Tu te leagăni sus pe vânt,
Eu mă leagăn pe pământ.
Du-te-n cale-ți, mergi cu bine,
Făr-a te gândi la mine.
Că e lumea-ncăpătoare
Pentr-o pasăre ș-o floare!
Nu, eu mândra nu ți-oi da
Pân' ce capul sus mi-a sta,
Că eu când o am luat
În cosițe i-am jurat
Să n-o las de lângă mine
Și s-o apăr de orcine.
Rămâi, soro, sănătoasă,
Ca o viorea frumoasă
Într-un păhărel pe masă.
Voinicelul nearmat
E ca știuca pe uscat,
Voinicelul fără cal
E ca peștele pe mal
Și ca mărul lângă drum,
N-are pace nicidecum,
Câți trec îl zburătuesc
Și de crengi îl sărăcesc
Dar voinicul înarmat
Și p-un zmeu încălecat
Drăgălaș e și frumos
Ca luceafăr luminos.
Doamne-ajută! el zicea.
Barda-n mână apuca
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat.
Eu la umbră, la răcoare
Am menire-nfloritoare.
Tu ai bani de vânturat.
Un brad verde, cătinat
Pe biserică plecat.
Sora cea mezină.
Unicelul.
Vă ia unul câte unul
Și din fugă vă cosește
Și vă taie chip snopește.