Poezii nouă (Duiliu Zamfirescu, 1899) — Palinodie

Când toate trec, când anii fug,
Când ce-am dori nu se mai poate,
De ce ne chinuim pe rug,
Cătând cuvântul lor la toate?

Ce-a fost, sa dus, — ce este, e
Și va mai fi ce se cuvine.
Nu te munci să știi de ce,
Că nici nu poți, și nici nu-i bine.

Ursita noastră e să fim
Himera dorului de-a fi;
Că suntem, ne-o închipuim
Din darul de-a ne-nchipui.

Atinge-ți degetul de gură
Și suflă-n vânt o sărutare
Atâta e. Or ce făptură,
O năzuință spre urmare.