Plângi fecioară, mâna albă,
Delicat-a, blând-a mână,
Ce din marmoră scotea
Gâtul tău încins în salbă,
Umerii frumoși de zână,
Fruntea-n raze, ca o stea.
Dacă azi îi cântă psalții
Iertăciunea de păcate,
Nu zâmbi la glasul lor:
Cum ești tu au fost și alții,
Foaie verde, foi uscate,
Drumul lor, al tuturor.
Timpul va săpa-n tăcere
Lutul grațielor tale,
După vechiul nostru rost
Și-ntr-o zi și tu vei cere
Chiparoșilor din vale
Locul tău de adăpost,
Și va rămânea din goana
Turburatei tale viețe,
Amintind visul trecut,
O marmoree icoană,
Palpitând de frumusețe,
Dar al mânei ce-a căzut.