Peneș stă pe câmp de pază
Noaptea-i neagră-n jurul său.
El țintește ochi să vază
Ochii dușmanului rău.
Dar nimic nu luce-n zare.
Zarea-i oarbă, ceru-i orb.
Prin cumplita-ntunecare
Trece-o boambo și un corb.
Peneș stă și se gândește
La căminul strămoșesc
La iubita ce-l iubește,
La părinții ce-l jelesc.
Apoi șterge cu oftare
Două lacrimi într-ascuns,
Și iar cade-n cugetare,
De un tainic dor pătruns.
Peneș cugetă și zice:
„Ce minune de odor
„Să duc țării când d-aice
„M-oiu întoarce-nvingător?
„Să-i adun comori străine?
„Robi în cârduri să-i adun?
„Ba mai bine, eu, mai bine
„Drept plocon să-i duc un tun?..."
Peneș, om de omenie,
Sare-n Plevna dintr-un zbor
Și apucă-n bărbăție
Tunul cel mai tunător.
Țării lui apoi cu fală
Dându-l, zice: „Fă din el
„O coroană chiar regală,
„O coroană de oțel!
„Și cu dânsa-nlăurește
„Domnul nostru norocos,
„Ce ne-au dus, dus vitejește
„La războiul glorios.
„El «virtutea militară»
„Ici, la piept, mi-a aninat.
„Eu îi dau, re-ntors în țară,
„O coroană ș-un regat".