Un simigiu oarecând
Covrigi, simiți încărcând,
A umblat din sat în sat
Și schimbând, pe oau i-au dat:
Deci tabla-n cap dacă ia
Cu acele oau pe ea,
Se întorcea la oraș
Ca și un negustoraș.
Dar pe drum când să ducea,
Se gândea și plan făcea:
„Cum sunt - zise - aste oau,
Tot bune, proaspete, nuoau,
Care-s cinci sute, să zic,
De vor prisosi, nu stric,
D-oi sta la cloșci să le pui,
Tot oul o să-mi dea pui.
Să zic acum c-a crescut
Și găini mari s-au făcut,
Aste-ntr-o zi peste tot
Cinci sute de oau îmi scot.
Să le vânz ca un sărac,
Ceva părăluțe fac.
Cinci sute de găini dar,
Clocind o să-mi dea pui iar,
Fiecare douăzeci.
Ho! ho! Stane, unde pleci?
Stăi să vedem câte fac,
Apoi cum o să mă-mbrac!
Socoteală prea nu au,
Cinci sute de cloșci îmi dau
O sută de sute-n cap
Hait! de sărăcie scap.”
Când zise „hait”, bucurat,
Își uită că e-ncărcat.
Și sărind sus ca un țap,
Dete tabla peste cap,
Oule pe jos turti
Și planul își izbuti.
Mulți mari lucruri socotesc
Și nici nu isprăvesc.