Nu mai am nici lacrimi să mai pot a plânge,
Nu mai am simțire și ea m-a lăsat!
Ochii mei acuma, se îneacă-n sânge,
Corpul meu slăbește, mâna mi-a-nghețat!
Vino dragă moarte, vino dar mai iute,
Noaptea, se apropie, nu voi s-o văd eu,
Căci ea-mi reaminte dulcile minute
Când ședeam pe brațul amantului meu!
Dar acum amantu-mi nu e lângă mine,
El este departe în un loc străin!
El s-a dus acolo, vai, și nu mai vine;
Zece ani aproape e de când suspin.
Singură din leagăn am intrat în viață,
Singură acuma poate c-o să mor!
Moartea iată vine. — Până dimineață,
Va pluti ferice sufletu-mi pe nor!
Ce văd însă Doamne?... O fantomă este?
Sau e a lui umbră ce vine aci?
Sau acum iubitu-mi poate că sosește!
O! vin lângă mine nu voi mai muri!
Doamne ce ferice!... — Dă-mi o sărutare,
Mâna-mi înghețată iar s-a încălzit!...
Însă ce verși lacrimi plin de întristare?
Vino lângă mine, amantu-mi iubit!
Tu ești, tu ești dragă, nu e nălucire!
Tu ești lângă mine și ești întristat,
Vai! Însă e scurtă orice fericire!
Vino lângă mine. Mâna mi-a-nghețat!
Și l-aste cuvinte muri juna ființă,...
Amantu-i rămase și el nemișcat,
Și corpu-i cel june dup-a lui dorință
Lâng-a lui amantă a fost mormântat!
Acolo unde cerul se află mai senin
Pe un mormânt doi arbori acuma se înclin;
1865