Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci...
Era-n odaia unui palid student abia pe pragul vieții,
Dar pestetot, răscolitoare, plutea mireasma tinereții,
Și ai venit a te supune la zdrobitoare și dulci munci...
Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci.
Și ai sunat, de bunăvoie, la poarta mea întunecoasă...
Nici te-așteptam, nici te chemasem, dar gândul meu
te aducea,
Și te-ai predat hipnotizării ce fără voie poruncea,
Și ți-am răpit, de bunăvoie, o pubertate îndoioasă,
De bunăvoia ta sunaseși la poarta mea întunecoasă.
Și sânurile tale macre cu al meu piept le-am frământat...
Din creștet până la picoare te-am sărutat, frumoasă floare,
Ș-ai plâns cu lacrimi sângeroase ce-au curs mai jos de
cingătoare...
Dar Eros, meșter vecinic dulce, sub spasmul lui te-a leșinat,
Și sânurile tale macre ca un satir le-am frământat.
Eram frumos, dacă ții minte, pe sânurile tale macre...
Sfiala te împalidase, plăcerea mă cutremura;
Voiseși ș-apoi nu voiseși; porniseși chiar a tremura,
Aveai albeți ca ale lunii, aveai roșeți ce erau sacre,
Dar m-ai răbdat, frumos și tânăr, pe sănurile tale macre.