Pe gânduri ziua, noaptea în veghere,
Astfel viața-mi tot în chinuri trece
Va vrea natura oare să se plece
La ruga mea să-mi deie ce i-oi cere?
Nimic nu-i cer decât mormântul rece,
Repaos lung la lunga mea durere
Decât să port iubirea-mi în tăcere,
Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.
Căci lumea e locașul pătimirei:
Un chin e valu-i, iară gândul spuma,
Dureri ascunse farmecele firei.
O dată te-am văzut o clipă numa
Și am simțit amarul omenirei...
Ce-am folosit că-l știu și eu acuma?