P-o poiană mare,
Și frumoasă tare,
A crescut odată un păr minunat,
Ce de toată lumea era lăudat.
Popolul grămadă, foarte curios,
Alerga să vază părul cel frumos:
Și fieștecine cîte-un sac ducea,
Cu pere alese crezînd a-l împlea;
Însă, o mirare !
Văzu fiecare
Că părul măreț
Era pădureț;
Ba și scorburos,
Sterp și nodoros;
Și din păr cădea
Cîte-o pară-abia;
Și aceea... rea ! (bis)
Iar vestitul nume
De părul mănos
Îl didese-n lume
Un român drăcos:
Voind cu aceasta a ridicula
Pe cei ce cred toate fără-a cerceta.
D-atunci s-a născut
Proverbul știut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
Că te-ntorci cu dînsul gol și rușinat.
1872