N-am mai văzut soarele orașului
Decât prin ferestrele podurilor,
Între acoperișuri înalte
Și norii roz din vârfurile copacilor,
Svelți și plini de frunziș.
Sunt prea înalte casele
Ca să ne pară frumoase
Altfel decât în amintire.
Pe lângă grilele lor vânjoase
Pe lângă zidurile lor pietroase
Ne purtam pașii cu îndârjire.
Viața noastră ca o hidră striga
(Cu toate gâturile afară),
Păsările în colivii se certau,
Noi rămâneam pe dinafară
Și, pe deasupra, fără să pară,
Totul trecea ca o luntre ușoară.