Adeseori departe de-a lumei triste valuri,
Cu pasuri regulate eu măsur al tău pod,
Bahlui ! locaș de broaște ! rîu tainic, fără maluri,
Ce dormi, chiar ca un pașă, pe patul tău de glod.
"Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde
Ca gloria, ca viața, ca visul de noroc !"
"Ba n-au trecut, stăpîne ! trist nasul îmi răspunde
Eu le simțesc prea bine, căci mă cîrnesc din loc".
Cînd luna se ivește pe-a munților gol umăr,
Cînd pașii mei, ca gîndul, prin aburi rătăcesc,
Îmi place acele imnuri de broaște fără număr,
Ce, chiar ca oarecare, în hor orăcăiesc.
Atunce în credință a mea inimă saltă
Ca un glas prietin iubit și așteptat,
Căci gingașele broaște sînt dulci poeți de baltă,
Precum mulți poeți gingași sînt broaște de uscat.
1844, Iași