Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 — VII

Românul ajunsese a moliciunii pradă,
Brațurile ce veacuri au apărat ast loc
De tot afemeiase acea vrăjmașă sfadă,
Și armele pierdură mântuitorul foc.
Stinse de strălucire, cuprinse de rugină,
Unealtă vicleniei, arma mână străină,
Și pământeanu-ajunse străin și călător.
A! să lăsăm uitării pe cei ce se-ntrecură
Să uneltească răul... iată-i! trecând, trecură
Ca visurile nopții, ca pomenirea lor.