Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară,
Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind
A lumii încroire și au văzut, fecioară,
Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind;
Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire,
Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire
Lumii celei uimite zâmbind îi arătă
Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge.
Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge
Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună.