Urzitoriule a lumei, tu, ce-Imperului Roman
Ai dat glorie, virtute și putere, decât care
Soarele în a lui cale, de când născu din noian,
N-au văzut nimic mai mare,
Tu, ce-a sale legioane pănă-n Dacia ai condus,
Unde, după-naltul triumf, ai fondat o Romă giune,
Ca să fie despre barbari viu troian pentru Apus
Și luceafăr ce n-apune,
După ce nepotul Romei de fortuni au triumfat,
Care-n curs de ani o mie au schimbat antica lume,
Și în lupte, suferințe, pănă astăzi au păstrat
Limba, patria și nume,
Dă-i, o, Zeule, putere și virtute,-n viitor
Ca ferice să plinească destinul a gintei sale,
Și demn de a lui sânt nume, într-un trai nemuritor,
Să petreacă a gloriei cale.
Preste câmpurile noastre vars, o, Doamne, darul sânt,
Fie purure mănoase grâie, turme și albine,
Și în schimbul lor întoarnă nouă din străin pământ
A lui aur și lumine.
Dă la tânăra română, lângă harul cel plăcut,
Cuget nalt, inimă blândă, ca și ea la noi să fie
Cum Cornelia antică, ce pe eroi au născut,
Fiie, mumă și soție!
Să dai braților putere, inimei un dor aprins,
Ca românul, cum străbunii, pentru drepturile sfinte
Ale patriii renăscânde să se lupte neînvins
Prin lucrări și prin cuvinte!
Strânge Țările-Unite prin un nod nemuritor,
Cum origine au una, fie a lor și fericire;
Toți românii să închege de frați numai un popor
Că puterea stă-n Unire!