Pentr-o monedă, biata fată,
Își dete corpul ei frumos,
Unui bătrân stricat și șubred,
Cu chipul veștejit, hidos.
Și-n patul cu salteaua ruptă
Dintr-o odaie de hotel,
Ea petrecu o noapte crudă,
Amară,-n viața-i fără fel!
Dar după-o zi căzu bolnavă,
Iar boala care-o dobândi
O stinse. — Doctorul trimise
La popă de o spovedi.
Și-apoi..... sfârșitul se ghicește:
Ea a murit!... Era fatal!...
Ce viață... mărginită toată
Între hotel și-ntre spital!