Peste codri varsă luna
Clarul feței visătoare,
Luminând ca-ntotdeauna
Taina apei din izvoare.
Unda se oprește-n maluri
Și se umflă, se ridică,
Crește, geme, bate-n valuri
Și deodată se despică.
Se desface apa-n două,
Iese-o zână din bolboacă
Cărei ramurile plouă
Sărutări de promoroacă.
Râd stejarii, fioroșii,
Scot din flori mirezme teii,
Ies din veacuri Făt-Frumoșii
Și din cremene ies zmeii.
Mura tremură pe viță,
Ard din aripi licuricii,
Vin smeriți către Domniță
Uriașii și piticii:
*
Sâsâilă și Gânganul
Vin călări pe râși de munte,
Caragață căpitanul
Pe-un haram cu corn în frunte;
Badea Vulpe din Straoane
Vine în olac cu coadă,
Bate patru lighioane
De gândești că le deznoadă;
Ursu, vameș de prisacă,
Ține hâțele lui slabe:
Scoate sabia din teacă
Și salută-n două labe.
Vin cu toții, mic și mare,
Și purtând la coifuri mâna,
Stau la front în nemișcare,
Așteptând să treacă Zâna.
Zâna trece plutitoare
În lumina albăstrie,
Legănându-și pe izvoare
Scurta ei călătorie.
*
Și cum trece și se duce
Ca o stea pe valea vremii,
Ies voinicii la răscruce
Din versetele poemii:
Făt-Frumos Cercel-Palincă
Sare jos dintr-o poveste,
Bate malul din opincă
Și se-nchină la neveste.
Măriuța, bibilica,
Se spășește de rușine:
I-a-nlemnit gurița frica
Și-a uitat să se închine;
Gânditoarea dadă Uță
Stă c-o labă sub bărbie,
Scrisă-n chip de pisicuță
Gata de călugărie;
Magdalina, găinușa,
Numai-n horbotă de pene,
Își mlădie-n voaluri gușa
Tremurând ușor din gene.
Doamna Clara lui Kir Vulpe
Din olacu-i vrea să sară...
Ce picior! Și ce mai pulpe!
Ah! zglobie doamnă Clară!...
*
Dar deodată printre ranguri
Șopăitul încetează;
Toți ascultă: patru granguri
Imnul Zânei modulează.
După dânșii tot poporul
Își înalță către Zână
Rugăciunea sa și dorul
Cum îi vine la-ndemână:
Ciripesc în somn copacii
Visul lor de dimineață;
Înstrunează pitpalacii
Cobzele de prin fâneață;
Lângă vrabia cochetă
Stă mierloiul în picioare
Îndrugându-i din flașnetă
Dorul lui de zburătoare,
Pelicanii în jabouri,
Barza-n "doamnă preoteasă",
Rândunelele din nouri,
Pitulicile din leasă;
Lume veche, lume nouă,
Totu-i viers, parfum și floare;
Dintr-o picură de rouă
Soarbe o privighetoare.
Pune-n scorburi vântul strună
Doina-n ea să se alinte;
Cântă tot, văzduhul sună
Hramul învierii sfinte.
*
Lună, tu, ce ieși din vremuri
Și plutești peste abisuri,
Cum de luminezi și tremuri
Fața gîndului de visuri?
Raza ta, lucind ușoară,
Pune-n mintea-mi fermecată
Amintiri de-odinioară,
Parc-am mai trăit odată.
Unde, când, sub ce domnie?
Pe ce văi de Himalaya?
Cine-o crede? Cine-o știe
Decât fața ta, bălaie?
Tivoli, 1898 august