Staŭ obraz lîngă obraz,
Fata plînge ’ncetișor:
«Mamă dragă, — ’ĭ zice, azĭ,
«Eŭ era, era să mor!»
— Iar n’aĭ fost cuminte, știŭ;
Lasă, nu maĭ vreau să-mĭ spuĭ;
Dormĭ maĭ bine, e tîrziŭ,
Puișorul mameĭ, puĭ! —
Fata, un copil abea,
S’a culcat și-a adormit…
Ce durere îĭ umplea
Bĭetu’ĭ suflet chinuit?
De cît doĭceĭ, nimănuĭ
Nu i-a spus ce-avea în gînd:
«Doĭcă, mameĭ să nu-ĭ spuĭ,
«Vreaŭ să mor cît maĭ curînd!»…
Staŭ obraz lîngă obraz,
Fata plînge ’ncetișor:
«Doĭcă dragă-ĭ zice, azĭ,
«Eŭ era să mă omor!
«Mĭ-e urît, de tot, de tot,
«Nimenĭ nu-ĭ cu mine bun,
«Doĭcă dragă nu maĭ pot!»...
Și sfîrși ’ntr’un plîns nebun.
O. CARP.