Nu mai plânge; șterge-ți ochii, lasă bolnavilor dorul,
Și-ți dă coapsa feciorească să ți-o mângâie Amorul;
Dă-te lui, întreagă, toată, frânge-ți albul trup în două
El va da vieții tale un avânt de viață nouă.
Vin pe muchia înflorită, sus, la poalele pădurii,
Sa-ți anine din gropițe Erato surâsul gurii;
Vino, să te liniștească, cu răcoarea lui, Alpheul,
Și cu fruct de lăuruscă, Dionysios lyeul
Crede-mă, copilă Thais, oamenii de azi sunt mici,
Mici la trup și mici la suflet, generații de pitici
Zeii lor sunt ca și dânșii, cârcotași și cărturari
În iubirea pământească numai Zeii vechi sunt mari.
Vin pe pajiștea pădurii, unde ramuri de verbină
Odora-vor pentru tine imnul lor către lumină;
Vin cu umerile goale și cu brațele deschise,
Să începem o iubire fără spasmuri, fără vise
Sânul tău va fi atuncea leagănul voinicei rase
Ce va da copii puternici, dolofani cu pulpe grase,
Tineri luptători în Stadiu, călcători de mi de mile
Și hopliții vremei noastre pentru alte Thermopyle
Nu mai plânge; șterge-ți ochii, depărtează din ei dorul,
Și coapsa feciorească să ți-o mângâie Amorul.
Dă-te lui, întreagă, toată frânge-ți albul trup în două
El va da vieții tale un avânt de viață nouă.