Un împărat oarecare
Prin grădina sa umblînd
Pe răcoare în primblare
Și un trandafir rumpînd,
Atît cumplit deodată
Degetul ș-au înghimpat,
Încît îl lepădă-ndată
De durere supărat,
Zicînd : "Ce nepotrivire
La acest frumos răsur,
Ar fi făr' de prețuire
Cînd n-ar avea și cusur !"
Și chemă cu grabă mare
Un grădinar iscusit,
Căruia cu întrebare
Într-acest chip i-a vorbit :
-Aș vrea să știu : nu să poate
A să altui-ntr-un fel
Și trandafirul, ca toate,
Ca să n-aibă ghimpi pe el ?
El răspunse cum că știe
Ș-îl va face în scurt timp
După cererea-i să fie
Curat fără nici un ghimp.
Și lăsînd jois altă treabă,
Altui un trandafir
Care ș-înflorind în grabă
A rupt dintr-însul un fir.
Și la palaturi ducîndu-l,
Împăratului l-a dat,
Care în mînă luîndu-l,
Foarte mult l-a lăudat.
După acestea îl puse
La nasul său bucuros,
Dar cîtă mirare-i fuse
Vazînd că n-are miros !
Și îi făcu întrebare
Zicînd : -Asta e ciudat!
Dar de ce și miros n-are
Acum dacă s-a schimbat ?
El răspunse : -împărate,
Eu nicidecum nu mă mir,
Că pilde nenumărate
Ne dă acest trandafir.
Adică : în lume toate
Ca și trandafirul sînt,
Fără cusur nu să poate
Nici un lucru pre pămînt.
Or ghimpi pe dînsul să n-aibă
Fără de nici un miros,
Or, ca întîi, ghimpi să aibă
Și să miroase frumos.
Asemenea dar și omul
E zidit cu acest dar
S-aibă ca floarea sau pomul
Un dulce și un amar !...