Cărarea-i brăzdată de floare
De-i rumen și negrul pământ...
Luceafăr și Luna în taină-și zic șoapte,
Pe raz-alburie zbor fluturi de noapte,
În preajmă tăcere, — un cântec s-a stins...
Stau brazde pe-a vieți-mi cărare,
Iluzii, flori ninse de vânt...
Un zâmbet de înger lumină-mi dă-n cale
Și totuși... pe chipu-mi tihnit, câtă jale...
Iar gându-mi de pace înăbuș-un plâns!