Cad fără șir, necunoscute,
Atîtea lacrimi omenești!...
O! cîte adîncimi de inimi
Într-însele poți să citești!
Dar lacrimile nu sunt slove
Meșteșugite de tipar,
Și cartea lor e scisă-n suflet,
Și titlul lor e: în zadar!
Acei ce plîng nu pot, adesea,
Șă-și tălmăcească plînsul lor
Pe note dulci, armonioase,
Pe rime care curg ușor...
Ei nu fac opere de artă
Din plîns, dintr-un suspin profund;
Dar cîte opere de durere
În a lor lacrimi nu s-ascund!...
Și cînd citesc a voastre lacrimi
Poeți, de visuri abătuți,
Eu mă gîndesc întotdeauna
La cei ce plîng necunoscuți!