Închis într-o chilie sub bolți mai depărtate,
Cu urletele sale lăsate-n libertate,
Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani;
Părea un cal sălbatic cu nările umflate
Ce știe că-ntre oameni se află-ntre dușmani!
Din cap până-n picioare făcut pentru iubire,
În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire...
Părea tot într-o vreme un înger ș-un demon...
Sub galbenele-i tâmple purta un Lord Byron!
Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte
Ca tinere lăstare sub umbra unui munte,
Și părul, în inele căzându-i pe grumaz,
Punea negreți albastre pe straniul obraz!
În cap purta cu apă un coif de gumelastic...
Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când sarcastic,
Privindu-ne cu ochii prăpastiei din el!... --
Abia puteau să-l ție doi oameni deodată,
Iar chipul, ca o noapte de trăsnet luminată,
Brăzdat era de plugul delirului de-oțel!