Văd în adevăr că suferi și ți-e teamă să nu mori,
Neputând să lași în urmă cea mai slabă amintire;
Însă uiți că nu se poate din viață să cobori
Fără să duci cu tine în pământ a mea iubire.
Cât te voi iubi, traiește și n-ai teamă de nimic,
De la pieptul meu ce moarte să te smulgă ar fi-n stare
Și cum ar putea pământul, care este atât de mic,
Să acopere într-însul o iubire atât de mare?