Nebun, nebun de mii de ori
Acel ce cată grâu și flori
Pe munții rătăciți în nori:
Sunt tari, sunt nalți, sunt de granit,
Dar fruntea lor cea triumfală
Abia rodește cu sfială
Un mușchi mănunt și otrăvit.
Priviți, priviți aceste văi,
De râulețe și de căi,
De busuioace și de clăi
Brăzdate ca un curcubeu:
Se scaldă struguru-n lumină,
Și iese mierea din albină,
Și totu-i plin de Dumnezeu!
Nu sus, nu sus la cei avuți,
În norii fumului pierduți,
Se nasc fecundele virtuți.
Poporul ce suspină jos
E singur valea roditoare,
În care crește grâu și floare,
Bun și frumos!...