CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaAlecu Donici

Alecu Donici · Romanticismo

Morarul

rumano

În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată

Și, dacă ar fi pus morarul osteneala,
Ferea la început pe viitor sminteala.
El însă, stăpânit de multa lenevire
(Nărav ce pe la noi domnește cam din fire),

Puțină grijă arăta;
Iar cursul nu mai înceta.
— Morarule, ia sama bine!
Nu pierde vremea!
— Las' la mine,

Îmi știu eu treaba, nu te teme!
Însă tot lasă, tot lungește,
Pân' când odată se trezește

Că apa e mai jos de stavili cu o palmă.
Atunci și-au luat morarul meu de samă

Și, alergând unde s-au spart,
El vede câteva găine la un loc,
Bând apă pe lângă lăptoc.
— Mânca-v-ar uliul! le zice supărat.
Tocmai acum v-ați adunat
Să-mi beți voi apa toată!
Și-n ele zvâr! cu o lopată.
Pe toate le omoară,

Pierzând găinile și apa de la moară.

Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc
Fără căință sau cruțare
(Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc),
Dar fac economie mare

Cu căpețelele cele de lumânare;
Sau, după vorba cea bătrână:
Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la făină.
Iar cu așa economie,
Degrabă la mezat se strigă vreo moșie.

Sigue explorando

Por su autor
Alecu Donici · 97 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Momița și oglindaMuntele (Alecu Donici) →

Expediente

Autor
Alecu Donici
Título
Morarul
Lengua
rumano
Época
Romanticismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-morarul--alecu-donici-32d3d5
Cita recomendada
Alecu Donici, «Morarul», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-morarul--alecu-donici-32d3d5.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.