Biată inimă pe care o crezusem pe veci moartă,
Înviere, și în tine, schit de taină, a tocat,
Și sub lacrimă lunară, — strop de rouă-n orice soartă, --
Flori de-argint albesc în cerul unui trai întunecat...
Iar în vraja răzlețită, scânteiază taina rară
Că-n afar' de clipa vieții sunt sublimele-aurori,
Că din iarna-nghețătoare naște calda primăvară,
Și că giulgiurile morții sunt drapări de-nvingători.