M-am dus departe-n lumea cugetării,
Dezgrănițat-am lumile simțirii
Și deslușit-am fundurile zării...
Lăsat-am omul pradă omenirii,
Ghicit-am vieți oriunde e lumină,
Lumină unde cugetul n-atinge,
Dar ce folos? Tot omul mă învinge,
Și tot ca el, e inima mea plină.
Cărări în van croitu-mi-am prin stele,
Zadarnic zborul în sus mi se tot duce,
Nu le pricep, nu mă pricep nici ele.