Pe dorminda frunte vechiului Hotin
Luna plină varsă valuri d-aur lin.
Dar sub cortu-i mândru serascherul cheamă
Capii ordii sale și le cere seamă.
Pe lucioase stofe pașii s-așezau;
Numai domnii noștri pe picioare stau.
Serascheru-arată planurile sale.
Pașii toți se-nchină și găsesc cu cale.
Apoi cere vorba domnilor români
Și-astfel le vorbește: — „Ce tăceți, voi, câini?"
Domnul României astfel îi răspunde
— „Umbrele științei până-a nu pătrunde
Este nevoință garde să-nșirați,
Căci în somn molatic turcii toți sunt dați."
Pașa se mânie și mânia-i crește,
Cu măciuca d-aur el pe domn lovește.
Ambii domni atuncea cortu-au părăsit;
Dorul ce-i pătruride gândul le-a mărit.
Petricei vorbește mândrelor armate
— „Țările române sunt azi înherate.
Cela care-aude hulă și-ntristare
Și mai pleacă fruntea, suflet nobil n-are.
Sufletu-i merită să fie-umilit
Și decât rușinea mult mai înjosit."
Zice. Căpitanii jură răzbunare.
La poloni, românii trec cu mic, cu mare.