Din cea zi de când Orfeos, mărit zeu de armonie,
Pe-alăută-ncântătoare țărmul tracic răsuna
Și în éstazul simțirei fiare, codrii și părâie
Prin virtutea melodiei îmblânzindu-i fermeca,
Nu sunase până astăzi în a Istrului câmpie
Mai puternic viers de-acela ce produce lira ta,
De-unde nevăzutul Demon un râu varsă de magie
Preste inimile noastre ce-s răpite-n unda sa.
De ai trece-n altă lume ca să-nvii pe Euridice,
De-ai pluti, nou argonauta, cătră Colhos fabulos,
Pe furtuna-i înfrâna-o și pre tartar ai supune.
Dar menirea ta-i mai naltă, a ta soartă-i mai ferice,
Pronia prin al tău organ imnul cel armonios
Care îngeru-n ceri cântă pre pământ va să răsune!