Fiind megieși din întâmplare,
Leul, vulpea, lupul și un câine,
S-au alcătuit toți între sine
Să meargă la vânătoare
Și ce va prinde fieștecare
Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți
Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți.
Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins
Un cerb mare și hrănit,
Și îndată la consoții au trimis,
Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit.
S-au strâns toți, vine și leul și ghearele își arată,
La tovarăși slut privește,
Și însuși el se gătește
Vânatul prins să împartă.
Deci rupând cerbul îndată,
Zice: „Noi toți suntem patru, apoi luați sama bine,
Căci după cum ne-am alcătuit,
Un pătrar mie mi se cuvine,
Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit;
A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare,
Iar la pătratul al patru, care laba va întinde,
Eu îi spun mai înainte
Că tot de brânca mea moare.”
În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărășește,
Căci câștigul îl răpește de-a pururea cel mai tare,
Iar la pagubă cel slab parte are,
Și nici să se jeluiască îndrăznește.