Privindu-ți fața de farmece plină,
Luci o rază în al meu sân;
Crudă fu însă a ei lumină,
Din pieptu-mi scoasă un lung suspin!
Dar suspinul ca nălucire
Zbură cu vântul ce-au adiat :
N-a zburat însă și-acea simțire
Ce-adânc în suflet l-a deșteptat.
Și-acum mă-ntreb eu: simțire adâncă
Cum de se naște pentru-un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Știam atâta: că ești poet!