Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antịcă fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ți aṷroasă și senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!
Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuiește în cadență și sună întristat;
Căci ah! geni ul mare al deșteptării tale
Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Colò unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!
Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire și locul tău natal;
Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simț nați onal!
Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă,
Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cânturi tânguioasĕ,
În cânturi răsunânde, suspine-armonioasĕ,
Colò, în Eliseu!