Când văz o floare
Lucind la soare
Ca o lumină din curcubeu,
Mă fac o rază,
Ce colorează
Flori și mai mândre pe chipul tău!
Când pe sub seară
În primăvară
Previghetoarea cântă cu dor,
Printre suspine
Gândind la tine,
Te-auz, iubito, șoptind amor!
Când luna-n unde
Galeș s-ascunde,
Vărsând în valuri mii de scântei,
Eu jur, Iulie,
Că-i mult mai vie
Văpaia dulce din ochii tăi!
Când în altare
Vin cu-ntristare
S-ador în pace pe Cel-de-Sus,
Văz pe icoană
Sânta Madoană,
Și bietul cuget la tine-i dus!
Nimic nu-mi place!
Anima tace,
Dar mintea-ntreabă de multe ori:
Să fii tu oare
Mai dalbă floare
Decât atâtea sublime flori?
Scântei plăpânde,
Steluțe blânde,
Să nu mai fie ca-n ochiul tău?
Să fii tu oare
Lună și soare,
Lună și soare și Dumnezeu?...
Suflet, junie
Și poezie
Astfel se-nchină la zâna lor,
Pe lângă care
Totul se pare
O noapte neagră, un negru nor!
Suflet, junie
Și poezie
Sunt călătoare p-acest pământ:
Orice le place
Vor să-l îmbrace
În haina țării de unde sânt!
Suflet, junie
Și poezie
Din cer în lume când rătăcesc,
Aduc cu sine
Forme divine
Și prin iubire le răspândesc!