Tu, pe carele îndeamnă al patriei dorul mare,
Azi întinzi a tale pasuri cătră țara ceea unde
Marginile-s d-o parte Alpii, d-alta gemănată mare,
La a căria fortune muntele-Apenin răspunde;
Acolo de mine-urzite vei vedea două altare,
Unul consacrat lui Febus, iar în altul se ascunde
Mărit geniul a zânei și acele virtuți rare,
Cu a ochilor lumină ce d-amor nobil pătrunde.
Cugetările duioase acolo-mi sunt ferecate
Și a mea toscană liră a sta mută se deprinde,
De când soarta rea le ține de la mine depărtate.
Înaintea lor espune patima ce mă cuprinde,
Zi că chiar un verde arbor, dacă focul îl răzbate,
Cu cât boarea pre el suflă, cu atât mai mult s-aprinde.