La crucea ta cum stau, Traiane,
Îmi pari ca și un vis, sărmane!
E pace sfântă ’n cimitir,
Doar clopotele plâng și mor
În depărtări... Și mă ’nfior
Privind la crucile in șir!
Ce limpede 'mi răsări in minte...
Te văd, Traiane, înainte:
E iarnă... Tu cu ochiu ’n gol
Stai sus la geam, bătut de gând,
Cad fulgi... și corbi ce trec țipând
Mansardei tale dau ocol...
Și vezi — că cine stă să-l vadă! —
Bătrânul chitarist pe stradă
Cum trece dibuind pe drum...
Și el sărman și tu sărman...
'I-arunci cel de pe urmă ban —
Și ’ncepe ’n colț să cânte-acum!
E tot în colț de-atunci, sărmanul,
Cerșind, cu stânga ’n aer, banul...
Cu fruntea ’n jos și barba ’n vânt
Bătrânul orb întunecat,
Cu glasul stins, tărăgănat
Tot cântă jalnicul lui cânt!
În seri de vară totdeauna
Privind pe cer cum trece luna,
Eu te-am văzut adeseori...
Din prispa ta, iubite bard,
Priveai la stelele cum ard...
Priveai la glastra ta de flori.
Sub dudu ’n poartă-ne, odată
Treceai în toamna ’ntârziată
Și ’nduioșat eu te-am văzut
Stând locului... cătând în drum:
Un flașnetar trecea acum
Și-un „mizerere“-a ’nceput...
Te văd învins cum treci pe stradă
Și visurilor tale pradă,
Nepăsător, nici seamă iei
Avuților, pe sus ce trec,
În desfătări ce se întrec —
Tu ce gândeai și pentru ei!
Din ei, ce ca rămâne mâine?...
Iar tu ce-ai suferit de pâine,
Ce te stropiră cu noroi...
Cetății noastre fi-vei drag,
Tu purtătorule de steag,
Tu veșnic vei trăi la noi!