Cît e țara ungurească,
Nu-i ca fata românească,
Că cu brîu roșu se-ncinge,
Cînd o vezi, inima-ți plînge.
Fă-mă, Doamne, ce mi-i face,
Fă-mă, Doamne, lemn de tufă,
Să mă taie mîndra furcă,
Să mă ducă-n șezătoare,
Să mă ție-n brățișoare.
Mîndro, de dragostea noastră,
A-nflorit un pom în coastă;
A-nflorit și n-a legat,
Crezînd că ne-am lăsat.
Noi atuncea ne-om lăsa,
Cînd ne-o bate scîndura.
Fă-mă, Doamne, ce mi-i face,
Numai popă nu mă face,
Să mînc pîne bombăită,
Și colaci
De la săraci.
Cînd eram un holteiaș,
Îmblam seara prin oraș,
Tot cîntînd și fluierînd,
Mîndrulița căutînd.
Fetele cînd m-auzea,
Luminile aprindea,
Porțile le deschidea,
Și mie nume-mi punea:
Spate late de bărbat,
Buze dulci de sărutat.
Dar daca m-am însurat,
Și îmblam seara prin sat,
Fetele cînd m-auzea,
Luminele le stingea,
Porțile le închidea,
Și mie nume-mi punea:
Spate late-ncîrligate,
Buze reci și lăbărțate.
Bată-mi-te, leleo, bată,
Inima mea cea stricată,
Bată-te, leleo, pre tine,
Cele 40 de zile,
Ce-am postit pentru tine,
Să te bată-un dor și-un drag,
Să șezi toată ziua-n prag:
Cînd va fi de către seară,
Să te topești ca o ceară;
Cînd va fi de miez de noapte,
Să te treacă sudori de moarte;
Cînd va fi de dimineață,
Să te duci din astă viață.
Cine are dor spre vale
Știe luna cînd răsare
Și noaptea cît e de mare;
Cine are dor spre luncă
Știe luna cînd se culcă
Și noaptea cît e de lungă.
Drăguță Sîntă-Mărie,
Scoate robi de la robie,
Și feciori din cătănie!
D-aș trăi cît piatra-n vie,
N-aș lua fată cu moșie,
Să-mi poruncească ea mie;
Ci-aș lua una mai săracă,
Ce voi zice eu să facă.
Știi tu, leleo, ce ți-am spus,
La cules de cucuruz?
Că, cînd or fi oameni mulți,
La mine să nu te uiți;
Dar cînd or fi puținei,
Să te uiți în ochii mei.
Nu te uita-n față la mine,
Că or gîndi că trăim bine,
Ci te uită preste sat,
Că or gîndi că ne-am uitat,
Și te uită peste rît (livade);
C-or gîndi că ne-am urît.
De-aș vedea pe mîndra mea
Că dă gură altuia,
N-am uitat că m-aș junghia,
Și pe mine, și pe ea.
Copilă secerătoare,
Nu secera vara-n soare,
Că soarele te-o păli,
Fața ți s-a vesteji.
Foicica mărului,
Nu crede feciorului,
Că se pune pe genuche
Și îți spune mii și sute,
Pînă te scoate din minte.
Cucule, de unde vii?
De la noi, de peste vii?
Dar de mîndra ce mai știi?
Eu știu că ea te dorește,
La altul nu se gîndește.
Mă uitai din deal la vale,
Pe ce să mă pui călare,
Pe murgu cu coama mare;
Mă dusei și mă pusei,
Și din gură-așa zisei:
Hi, murgule, mai tare,
Să mă duc în șezătoare,
C-am o mîndră ca o floare.