Cerul și-a sculptat pe geamuri
Cu o mână de artist
O dumbravă de-albe ramuri
Sub un cer așa de trist!
Iar prin ea par-că răzbate
C-un glas stins ca de orfan,
Cântul vântului ce bate...
Cântul omului sărman!
Stins de tot s-aude-o toacă,
Toacă-n toaca cea de fier;
Înfășat în promoroacă
Plânge clopotul stingher.
Și mai este sărbătoare
Pe o vreme-așa de rea?
Mai trăiesc cu viii oare,
Au cu morții-n ziua mea?!