Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate,
În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;
Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare,
Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, --
Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, --
Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale...
O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță --
Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță...
Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia...
Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia!
Satan, fermecător Satan,
Nemilostiv, cum e dorința,
Și ager, cum e iscusința,
Tot mai activ din an în an;
Semeț cum este biruința...
Satan, dorință de știință,
Satan, dorință de frumos,
Satan, voință și putință,
Pe-altarul tău mă-aduc prinos...
Jos, jos fățărnicia...
Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia...
În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roșii când răsufli,
Averi de-avari le risipești prin simțuri reci furtuni când sufli;
Înnebunești pe prea cuminți, ce stau tâmpiți de-nțelepciune
Și schimbi deodată în focar ce-a fost mai stins ca un tăciune.
Tu, care culci sub sărutări în silnicia ta sublimă
Pe crinul fraged ca să smulgi beția rară printr-o crimă,
Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor boltă
Și plumb topit în ea țâșnești a vieții aprigă revoltă,
Satan, — oh! iartă-mi neghiobia.
Arhanghel de-aur și de foc,
Ce-nsămânțezi Dumnezeirea,
Urmându-ți vecinic siluirea,
Din timp în timp, din loc — în loc,
Și ce-o supui să-ți rabde firea...
Satan, nenvinsă bărbăție,
Adolescent în orice timp,
Urmează-a ta împărăție
Și prăvălește-orice Olimp...
Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia...
Oh!... Iartă-mi, iartă-mi neghiobia.