Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte!
Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura...
De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte
S-ar fi-mbrăcat pe lume și dragostea și ura?
Ce-ar fi făcut un suflet cu tot ce-adună-ntr-însul,
Și oare brațul volnic, și buza ce sărută,
Și ochii, luminoșii, ce au cu dînșii plînsul,
Ar fi putut să spuie ce tace-o gură mută?
Cuvinte, juvaere...voi singurele-amante
Ce mi-ați păstrat credință, din ce adînci nevoi
Ați răsărit, ca-n urmă, ca niște diamante,
Din val în val s-ajungeți curate pîn la noi?
Subt bolta cărei peșteri ați răsunat voi oare,
Ca după vremuri strînse, vers după vers, cu greu,
În ganga unei strofe pe veci nemuritoare,
Să răsunați prin gura și harfa lui Orfeu?
Cuvinte, juvaere, ecouri depărtate
Al altor suferințe și bucurii - cuvinte,
Cu voi trăiesc trecutul și clipa care bate,
Și viața care-ncepe dincolo de morminte.