Cătră un scop de iute alergi,
Nu agiungi, de-ncet nu mergi.
Iepurile ș-o țăstoasă
Ni dau prubă curioasă.
Zis-au broasca cea târzie
Iepurelui sprintinel,
Că ea, pășind cătinel,
Mult mai sigură a să vie
Și mai iute la un scop,
Decât dânsul în galop.
Încât pus-au rămășag
Ș-au ales de țântă un fag.
Iepurile, care crede
Că puterea-n călcăi șede,
I-au zis: Ți-ai ieșit din minte,
Soro, pas tu înainte!
De-oi purcede la asalt
Sunt la țântă într-un salt.
Văzând țânta apropietă
Și țăstoasa-ngreoietă,
Iepurele, după un pas,
Stă și rumigă-n popas,
Înainte face doi
Și atâția pași napoi.
Mai zburda,
Adulmeca,
Tot la umbra lui visa,1
Își bătea de broască gioc
Că încet pășea din loc.
Când din a lui fantazie
Iepurele s-au trezit,
Nenea broască cea târzie,
Neabătută-n calea sa,
Pe încet, dar tot urma,
Ș-agiungând întăi la fag
Prinde a ei rămășag.
Apoi iepurelui zice:
Tinerel ești, vinetice,
Nu-i de-agiuns a fi ușor,
Mintea-n cap stă, nu-n picior!
Oare ce ai face, frate,
De ai purta ș-o casă-n spate?