Este ceasul cînd truditul
Muncitor voios aruncă
La o parte grija zilei
Și uneltele de muncă ;
S-au întors de la pășune
Liniștitele cirezi,
Umbre cresc pe nesimțite
Prin grădini și prin livezi.
Dar un zvon de mii de glasuri
Umple zarea fără veste :
Craiul zilei, stînd s-apună,
A încremenit pe creste.
Văile răsună toate,
Dealurile viu răspund
Și vijelios se-nalță
Pulberea departe-n fund.
Sună dealul, valea sună,
Stă văzduhul să se spargă
De tălăngi nenumărate
Ce izbesc în bolta largă,
Căci coboară de la munte
Oile, și curg puhoi,
Cu un greu potop de ceață
Înainte și-napoi...
Un berbec cu coarne-ntoarse,
Tacticos și prea cuminte,
După gît c-un clopot mare,
Merge singur înainte.
Pe la margine dulăii ;
Urecheatul, la mijloc,
Cu desagii grei în spate,
Anevoie-și face loc.
Iar prin pulberea de aur
Tocma-n capul celălalt
Crește umbra-ntunecată
A ciobanului înalt :
Cu căciula într-o parte,
El pășește plin de fală,
Sara purpurie-i schimbă
Zeghea-n mantă triumfală...