Un șuier lung — gem osii ferecate —
Un strigăt viu — nebun de libertate !
Pe roți uruitoare
Vagoanele urnite
Alunecă ușoare
Mai iute, mai grăbite, —
Dar inima-mi nebună
Mai iute-ar vrea să meargă
Și bate-n piept, să-l spargă,
Să zboare-n lumea largă
De-atîta voie bună!
Griji amărîte, zbuciumări deșarte,
Vă las de-acum !
Vă las cu bine ! La o parte !
Voi n-aveți ce-mi căta la drum !
Pieriți, întunecate duhuri !
Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri !
Îmi flutură părul în vînt,
Și cînt, —
Mă cheamă-n zare munții, munții mei !
Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei!
Ce dor i-a fost poetului
De freamătul brădetului,
De murmurul izvorului,
De fluierul păstorului,
De glasul păsărelelor
Și de vecinul stelelor —
De vîrful Caraimanului,
Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !...