Pictori plini de sumeție,
Ce-aratați pe-a iernei zână
Sub figura d-o bătrână,
Tremurați de-a ei mânie!
De-nsuși Ercules, mai tare,
Prin ea râul zace-n fieră,
Ș-a ei singură suflare
Schimbă toate-n atmosferă.
Ea invită pre pământ
Pre turbatul ager vânt,
Lui Zevs tunetu-nfrânează
Și a fulgerilor rază.
Însă dac-a ei putere
Ne aduce-atâta frică,
Ea prin liniștea, ce-i fiică,
Ne revarsă mângâiere.
Ea d-ospețe-i dătătoare
Ș-alinează-a vieței haos;
Timpuri alte-s de sudoare,
Iarna-i timpul de repaos.
Ea din Olimp ni adună
Pe-Amor, Bahus și pre Gioc,
Și când viforile sună,
Ii ni-aprind în inimi foc
Că în van a verei doamna
De spici și de flori să-ncinge,
Ni surâde în van toamna,
C-a lor poame iarna strânge!