Fericit e călătorul
Ce, purtat voios prin lume,
Își îngînă viața, dorul,
Cu-al iubitei dulce nume !
Zbori pe luciul viul al mărei,
Barcă mică sprinteioară;
Mergi în voia întîmplărei,
Ca o lebădă ușoară !
De l-a Patriei verzi maluri
Am plecat în țări străine,
Și pe plaiuri, și pe valuri
Eu duc dorul ei cu mine.
Zbori pe luciul viul al mărei...
Doru-mi plînge ! dar îndată
Între cer și marea lină
O minune se arată
Ce durerea mi-o alină.
Zbori pe luciul viul al mărei...
Cea minune strălucită
Poartă nume de o floare.
Ea-i frumoasa mea iubită,
A mea dulce iubitoare.
Zbori pe luciul viul al mărei...
Ea-i comoara de plăcere,
Ea-i voioasa nălucire,
Ea-i cereasca mîngîiere,
Ce încîntă-a mea simțire,
Zbori pe luciul viul al mărei...
Orișiunde eu voi merge,
Vecinic ea mă însoțește.
Lacrima din ochi mi-o șterge,
Sufletul mi-l răcorește !
Zbori pe luciul viul al mărei,
Barcă mică sprinteioară;
Mergi în voia întîmplărei,
Ca o lebădă ușoară !
Cadixa, 1853