POSTELNICUL ȘI ZOIȚA
(În vârful degetelor vine și stă după scaunul lui.)
POSTELNICUL
(Neînsemnând, spune înainte.)
Și zic că ar fi fost un om de tot voinic:
Spătos, la umăr lat, de trup însă cam mic.
Tătarii se temea de numele lui mult,
Fiindc-adeseori vrăjmaș i-au mai bătut.
O vorbă, mă iertați, de dânsul au rămas,
Zicând că de femei el nu făce vrun haz.
ZOIȚA
(de după scaun)
Din partea mea zic: Zău că nu m-am supărat!
POSTELNICUL
(sărind de pe scaun)
Mă rog! Da tu ai fost? Ce lucru de mirat!
Cucoanele s-au dus și m-au lăsat cu tine?
Îmi pare foarte rău și nici le șade bine,
Că vorba dumnealor m-au amețit de tot.
Apoi adevărat acum a zice pot:
Că cel mai fericit la o femeie dar,
Să nu vorbească mult.
ZOIȚA
Aceasta în zadar!
Și tocmai dumneata o zici așa de tare?
Când singur ai și scos cu vorba din răbdare...
POSTELNICUL
Ferească Dumnezeu! Îți spun prea înadins,
Că eu ca oamenii nici gura n-am deschis.
Dar, în sfârșit, mă duc.
ZOIȚA
(Oprindu-l.)
Îngăduie, mă rog.
Poftim un răvășel.
POSTELNICUL
(Uitându-se deasupra răvașului.)
La mine! Din ce loc?
(Dispecetluind, citește răvașul tare și repede.)
"Cu frățească dragoste mă închin dumitale, arhon postelnice!
Persoana știută dumitale m-au însărcinat pe mine să-ți
scriu că dumneata foarte necuvenit ai împrăștiet în lume
veste pentru însoțirea dumilorvoastre, acea ce poate avea
ființă numai în singură părerea dumitale. Așadar, te poftește
pe dumneata ca să părăsești o asemene zadarnică vorbă și să-i
dai de acum înainte bună pace, fiindcă dumneaei nici odinioară
nu este hotărâtă a merge după un așa om, carele nu-și poate
păzi gura sa. Iar eu sunt a dumitale ca o sor'; Mărioara Spă-
tăreasă".
ZOIȚA
Eu cred că dumneata nu ești prea bucuros
De un asemenea răvaș nepriincios.
Dar ce să facem, zău, așa se nimerește,
Cum soarta omului în lume hotărăște.
POSTELNICUL
Da eu am înțeles a cui și fapte sânt
Și peste nas apoi frumos să-i dau am gând,
Fiind încredințat că toate le prefac
Ș-asupră-mi dragoste în silă pot să fac,
Când coanei Saftei eu voi pune înainte
Din cele ce-am vorbit vro câteva cuvinte.
ZOIȚA
Zău, nu știu ce va fi, iar eu nădăjduiesc
Pe aga Nouleț stăpân ca să-l numesc.