CUCOANA ZAMFIRIȚA ȘI ZOIȚA
CUCOANA ZAMFIRIȚA
Postelnicul de-aice acum numai s-au dus;
De astăzi dimineață un milion mi-au spus.
Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare
De guralei așa nesuferit de mare,
Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat
Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat.
ZOIȚA
Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare,
Când zic că dumnealui tăcere nici nu are,
Spuind necontenit și vrute și nevrute
La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte,
De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost,
Istorisește mii, ca cum ar fi de rost
Și intrigi mai ales adeseori lucrează:
Le face mare haz, le și adiverează.
Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie,
Atunci se apără și zice că nu știe.
CUCOANA ZAMFIRIȚA
Așa cum este, drept.
ZOIȚA
Eu judec ca o slugă,
Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă,
Precum postelnicul necontenit o are,
Mult scade la boieri din chipul lor cel mare.
Și eu adevărat acum mărturisesc,
Că la postelnicul nimica nu găsesc
Din cele ce-ar putea ceva făgădui
Ca pe vre o femeie să poată birui.
Măcar că dumnealui către mata arată
Că multă dragoste în inima sa poartă
Iar totului apoi, o mare neunire
La a dumilorvoastre deprinderi și la fire.
Mata ești prea tăcută, iar dumnealui limbut;
Mata ești nostimă, iar dumnealui cam slut;
Și mai în scurt zicând: nepotriviți sunteți.
O, ce deosebire la aga Nouleț!
El de familie, adevărat, nu-i mare,
Pentru aceasta nici avere nu prea are;
Dar ce om priimit și foarte delicat,
La minte înțelept, la vorbă măsurat.
Și dintre toți acei ce pe mata te vor,
Eu socotesc că el ar fi mai bunișor.
CUCOANA ZAMFIRIȚA
Adevărat, așa-i, eu mă unesc cu tine,
Dar după întâmplări, acela-i pentru mine
Pe care tița mea a vrea să-l hotărască.
ZOIȚA
Doar n-are dumneaei cu dânsul să trăiască.
CUCOANA ZAMFERIȚA
Eu trebuie să n-am nici chic de cunoștință
Când nu voi prețui plecarea cea de tiță
Cu care dumneaei de-a purure s-arată
Lăsându-mi starea sa acum și prin diiată,
Și cu postelnicul nu-i vorba în zadar,
Fiindcă tița mea îl are la nazar.
ZOIȚA
Doar numai pentru vist și pentru vorba multă
Cu care dumnealui neobosit se luptă,
Răpind de la femei, cu strâmbătate mare,
O clironomiceasc-a lor numai plecare.
Apoi, stăpâna mea, mă rog de iertăciune,
Dar eu de pe acum adevărat voi spune;
Că la mata atunci, zău, nu pot să slujesc,
Pentru că trebuie curând să zăluzesc!
CUCOANA ZAMFIRIȚA
Da ce pot face eu?
ZOIȚA
Cum, ce? Să hotărăști
Că după dumnealui a merge nu vroiești.
CUCOANA ZAMFIRIȚA
Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine?
ZOIȚA
Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne.