Este-n zona subsolară, o pacinică, mică țară
Aproape de țărmul lumii plecătoare către soare,
Unde-apoi se hotărăște cu o mare-mpărăție,
Pîn-acum necunoscută la hărți de geografie.
Oamenilor de aicea, numărul pururea crește,
Neci mai moare cine-o dată aici se cetățenește,
Ici se poate-n astă țară se-ntind locuri înverzite,
Printre văi și dealuri nalte cu producturi felurite,
Între care colonistul fără să va să lucreze,
Cu toată casa sa poate oricînd bine să s-așeze ;
Iar aerul rece, umed în astă țară străină
Trage vînturi ce cu jale, acum gem, acum suspină
Roua ceriului aicea cade-n picuri mestecate
Cu amară lăcrămare din dureri nevindecate.
Multe roduri puse-aicea printre dealuri și vîlcele,
Minunați sînt acești pacinici dup-a lor locuitură.
Toți sînt muți, adese însă li s-aude ș-a lor gură.
Nu zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie,
Fiecare locuiește fără dare de chirie ;
De vecini, de frați, de nume și de toate doru-i trece
Pînprejurul casei tale, iarna-i cald și vara-i rece.