’Mi-e frig și ’mi-e frică și nu am putere
Să scap din mormânt;
În juru-mi e noapte, adâncă tăcere
Și umed mormânt.
Dar nu mă-ngrozește nici frigul, nici frica,
Ca singurul gând
Că ție de moarte-mi nu-ți pasă nimica,
Că râzi petrecând
Că altul, ah! altul în brațe te strânge
Că tu îl desmerzi
Și-amorul ferice din nou se resfrânge
Din ochii tăi verzi!